Aș vrea să fie bebeluși pentru mai mult timp

Pisoiul are cinci ani și jumătate, Ionuța aproape 14 luni. Deja nu mai sunt bebeluși, iar asta mă face să devin melancolică din când în când.

În ultimele săptămâni au născut două prietene apropiate, așa că mi-am adus aminte de momentele pe care le-am trăit în primele zile după venirea pe lume a maimuțoilor mei.

Ca orice mamă care se respectă, la vremea respectivă m-am văitat constant și mă întrebam când trece timpul. Să se facă mari, să meargă, să mă pot înțelege cu ei.

Cu Ionuța încă mai “copilăresc” puțin, mai ales că e cu mine peste tot, din prisma experiențelor medicale pe care le-am trăit împreună în ultimul an. Dar și ea deja crește, are dorințe și lucruri care nu îi plac, e un mic omuleț.

Despre Pisoi nici nu mai zic. Urmează ultimul an la grădiniță, apoi începe școala. Are o personalitate puternică, știe clar ce își dorește, în curând o să mă care el pe mine în brațe, are prieteni, iar momentele de alint bebelușesc sunt din ce în ce mai rare. Evident că are clipe în care se cuibărește în noi, în care ne iubim și ne drăgălim, dar ce să mai zic… deja  e mare.

Tare mi-aș dori să mai fie bebeluși din când în când. Să le simt mirosul, să-i urmăresc cum dorm la mine în brațe, să le mângâi mânuțele micuțe, să le văd zâmbetul gingaș, să-i țin la pieptul meu.

Ce voiam să vă zic… E greu când sunt mici, când nu știm de ce plâng, de ce au nevoie, când ne punem mii de întrebări despre ce și dacă facem bine pentru ei. Cu toate acestea, prețuiți și bucurați-vă de acele momente, încărcați-vă cu amintiri pe care să le țineți minte toată viață.

Ei cresc, apar noi provocări, inocența se transformă treptat în maturitate, dar acele clipe rămân acolo, iar când aveți nevoie, bucurați-vă de ele.