Ale mele

Când viața bate filmul

N-am avut o idee mai bună de titlu, dar simțeam nevoia să scriu acest text, așa că… enjoy. Sper să vă prindeți ce a vrut autorul să spună. 🙂

Acum doi ani când m-am apucat să scriu pe blog, aveam planuri mari. Ionuța era pe cale să apară în viețile noastre, Pisoiul știu că avea (și are) potențial pentru multe năzdrăvănii, părea că sunt îndeplinite cam toate condițiile pentru a procura ”marfă” pentru articole.

Dar așa cum am precizat și în titlu, nu toate se aranjează așa cum îți dorești. Nici nu reprezintă o scuză să renunți la ceea ce ți-ai propus, dar câteodată nu mai găsești energie suficientă pentru a face tot ce îți dorești. Și ajungi să îți prioritizezi acțiunile. Iar scrisul pe blog a căzut treaptă cu treaptă în clasament, pe măsură ce problemele Ionuței s-au acutizat, iar starea mea de bine s-a dus.

Căci da, despre Ionuța e vorba. Nu e nimic atât de grav comparativ cu alte nebunii medicale, dar nici ușor nu e. De fapt, chiar și o răceală e dificil de gestionat pentru părinți, deci înțelegeți. Oricum voi reveni cu detalii în viitor despre încercările prin care am trecut în ultimii doi ani. Mai ales că nu e nici pe departe încheiată.

În fine, ideea era alta. E greu, iar câteodată e nevoie să ne acordăm suficient timp pentru a ne regăsi. Procesul e lung și complicat. La blog nu voi renunța, sper doar să îmi revină cât mai repede cheful de a scrie.

Tagged , , ,