Cum am ajuns să-i ”încurc” pe micuți

După patru ani și jumătate în care întreg universul s-a învârtit în jurul Pisoiului, trecerea și pe partea feminină se dovedește a fi o provocare. ?

Așa se face că de când am venit acasă cu micuța, cel puțin de câteva ori pe zi apare una dintre discuțiile amuzante în care juniorul îmi atrage atenția că îi cam încurc.

– Ionuțica, drăguțica! … (urlete). Mititica, Tudorica!

– (din camera cealaltă) E Ionuța! Ai uitat? Eu sunt Tudor!!

– #$%^!!! Așa e scumpule! Greșeala mea!

Peste doua ore! La a n-a tură de miorlăieli, cu mândra după mine în brațe. (Cine o fi inventat durerile de burtă?!?!??)

– Mititica, iubițica! Tra la la la, nu mai plânge așa!

– Iubițelul, drăguțelul! Bla bla bla… (a se observa gradul de inventivitate fără prea mult sens atunci când ți se pare că totul e în zadar)

– Nu e iubițel!! E iubițica!! E fata!!!! Iar ai uitat??, se aude glasul dojenitor al ”seniorului”. 😀

– Eu sunt băiat! Ea e fată! E așa greu?

– &!!%# Nu, dragule! Eram curioasă să văd dacă ești pe fază!

Nici micuța nu ar crede o asemenea explicație, dar fie! Și da, e greu din când în când. Sper să nu-i povestească Pisoiul aceste întâmplări peste câțiva ani. ??