De aproape jumătate de oră mă uit la ei cum se joacă!

Aveam câteva idei despre un articol nou, dar n-am putut să mă mobilizez pentru nici unul. Sunt prea obosită după ultimele zile, după experiența cu internarea și tot ce a urmat. Situația încă este complicată, noi stresați și obosiți, așa că nu prea îmi arde de scris.

Și totuși… de aproape jumătate de oră mă uit la ei cum se joacă. Nu-mi vine să cred că am ajuns la acest punct, în care petrec timp împreună.  Așa că nu pot să nu consemnez acest moment. ”De vină” este Pisoiul care o adoră pe micuță. Chiar și atunci când ar trimite-o puțin la plimbare, el tot este topit.

Nu știu cum și ce am făcut, dar suntem tare norocoși că-l avem pe el atât de înțelegător și de dornic să stea pe lângă Ionuța. Să nu credeți că totul este roz mereu, dar per total avem parte de multe momente în care cei doi sunt de pus în ramă.

De aproape jumătate de oră mă uit la ei cum se joacă. Ea stă tacticoasă în scaunul de masă, cu tăvița plină de zornăitoare, el se învârte prin jurul ei și o distrează. Îi cântă, îi ridică jucăriile, face precum toate animalele, oferă un adevărat spectacol.

Ea se uită hipnotizată, îi soarbe fiecare mișcare și îl răsplătește cu cele mai sincere și cuceritoare zâmbete. Se mai miră când show-ul capătă dimensiuni de neînțeles (nu vreți să știți de ce e capabil Pisoiul 😀), dar totul pare să fie pe placul ei.

De aproape jumătate de oră mă uit la ei cum se joacă. Și nu-mi vine să cred cât de norocoși suntem să-i avem lângă noi. Și că pot să beau un cappuccino fără pauză! 😄