”De ce?”, ”Când?”, ”Cum?”, ”Unde?” a dispărut liniștea mea!

Nu știu alții cum sunt, dar când mă gândesc la cât vorbește… visez la puțină liniște. 😀 Nu mă înțelegeți greșit, sunt încântată că Pisoiul vrea să știe cât mai multe, îi admir setea de cunoaștere, dar tot trebuie să mă vait, altfel unde ar mai fi farmecul? 😅

Până spre trei ani a vorbit puțin spre deloc. Lume panicată în jurul meu, eu stresată, are copilul ceva. S-a dovedit că nu era nimic, doar presiune inutilă în jurul nostru. Pentru că de atunci, noțiunea de liniște a dispărut definitiv și, probabil, irevocabil. Și-a dat drumul la vorbă, nu în cuvinte, propoziții sau fraze, ci direct în romane. 😅

Și a început, și nu s-a mai oprit! Îmi place de el de mor, dar efectiv nu mai tace. Orice obiect, animal, persoană pe care le întâlnim se transformă într-un adevărat subiect de discuție. Dar de ce așa, și nu așa? De ce stă așa?, Dar când a început?, Cum?, Când?, Unde? și lista poate continua. Vrea să știe tot, iar răspunsurile date pe fugă nu-l mulțumesc.

Dacă nu e pe sistemul întrebărilor, e pe modul povestit. Aș fi putut scrie un roman până acum, jur. Stă bine la capitolul imaginație, câteodată prea bine. De curând a trecut la un nou nivel, cântatul și inventatul de melodii. Nu știu de unde latura artistică, dar la el a înflorit.

Ideea e simplă, nu tace decât în somn! 😅 Iar întrebările lui devin din ce în ce mai grele. Nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla de la anul, la școala. Deci, pe lângă somn, mai trec pe lista dorințelor 10 minute pe zi de liniște. Să vedem care ar fi a treia dorință. Am timp să mă gândesc până mă întâlnesc cu peștișorul auriu. Sau nu! Tocmai m-a mai întrebat ceva!

E al meu și îl iubesc!