”Mama asta mă dezamăgește!”. Cu ce l-am supărat pe Piosoi ”așa de tare” 😅

Știu, pare cel puțin tragic ca propriul copil să-ți spună asta. Iar acum ar fi trebuit să mă tăvălesc prin toată casa, să fi consumat câteva pachete de șervețele și tot așa.

Adevărul e că m-am cam distrat (chiar dacă în sinea mea) și o să vă și povestesc de ce. Dar întâi trebuie să afirm că da, îmi place când Pisoiul își spune ”supărările” cu atâta patos.

Juniorul nu e fan lego sau în fine, contruiește din când în când, dar fără să fi făcut o pasiune din asta. De ziua lui a primit un set simpatic cu o stație de pompieri plus două mașini, din piese mici, vreo 300 la număr.

Șoc și groază… misiunea construirii lor mi-a revenit mie. Era atât de nerăbdător să fie gata ”cât mai repede”, încât m-am apucat la 10 seara de meșterit.

Acum trebuie să recunosc că nici eu nu sunt vreo mare expertă în lego cu piese atât de mici și asemănătoare, dar nah… m-am sacrificat pentru binele suprem. Și am început. triat, aranjat, încercat să deslușesc toate piesele, care și pe unde e nevoie de ele și tot așa. Totul sub un stres maxim! 😅

Cam din cinci în cinci minute, când eu de-abia reușeam să asamblez cinci piese, Pisoiul mai venea la mine și… ”n-ai terminat?!??”. Imediat raportul în camera alăturată, unde se juca cu taica-su, apoi iar la raport. Mă simțeam cam ca în clasa I, când mă întreba maica-mea dacă am terminat pagina cu liniuțe. 😅

Rabdarea i-a dispărut după vreo cinci ture. Eu nici măcar nu făcusem jumătate din mașină, așa că el și-a spus părerea în timp ce se ducea la baie: ”Mama asta mă dezamăgește!”. El voia să sune nervos, dar evident că l-a bufnit râsul.

Nu, nu m-am răstogolit de plâns! Nu, nu a zis-o cu răutate! Da, a venit apoi să mă ajute (not 😆)! Voia și omul să fie gata jucariile! Nu, n-am făcut un capăt de țară din asta! Și da, când am terminat am fost desemnată eroina lui!