“Niciun copil singur în spital”, proiectul pe care ar trebui să-l facem (și) mai cunoscut

Cele cinci internări din ultimul an și numeroasele vizite din spitale m-au consumat enorm din punct de vedere psihic. Fizic nu mai zic, dar asta deja contează mai puțin.

Am văzut și am trăit atâta suferință și neputiință ce nu pot fi descrise în cuvinte. Și nu doar pentru Ionuța, pentru Pisoiul rămas acasă, pentru mine care mă abțineam să nu plâng la fiecare branulă a mândrei. Ci și pentru copiii singuri aflați în spitale. Nu sunt puțini, din păcate. Iar eu n-am ajuns pe secțiile “grele”. De aceea vreau să vă povestesc despre un proiect special.

Când am văzut știrea, m-am bucurat că cineva se gândește la ei. “Niciun copil singur în spital” este program de voluntariat profesionist la Spitalul Marie Curie, pe secția de terapie intensivă.

Voluntarii au un rol important, ajutorul lor fiind unul esențial. Țin bebelușii în brațe, îi liniștesc, îi hrănesc și, cel mai important, le oferă multă iubire.

Mi se pare impresionat și mă face să cred că mai există speranță și omenie. Printre voluntari se află și mulți oameni în vârstă, ceea ce e cu atât mai emoționant. Recunosc că, dacă nu aș fi avut problemele cu Ionuța, m-aș fi înscris. Sper să o pot face într-o zi.

Contează atât de mult pentru acei micuți aflați în suferință să fie cineva care să le aline durerea, să le arate că există și sentimente frumoase.

Dacă credeți că puteți “renunța” la două ore pe săptămână pentru a face asta, dacă considerați că merită, găsiți aici detalii despre procedura de înscriere.

Niciun copil singur în spital!