Părinte în vreme de pandemie

Au trecut aproape trei luni de când sunt părinte în vreme de pandemiei. Cu tot ce presupune această nouă situație. Copiii acasă, școală online, teme, lucrat de acasă, mâncare, curățenie, supraviețuire, în general.

Nu știu pentru alții cum a fost, dar eu nu aș mai repeta experiența. Am citit la multă lume despre cât de tare s-au bucurat de această perioadă, cum și-au regăsit pacea interioară și alte minuății de acest fel… Când mie îmi venea numai să urlu sau să fug de acasă. :))

Să ne înțelegem, există și puțină exagerare, adică se puteau întâmpla lucruri mult mai rele, dar oricum nu pot vorbi despre integrare în absolut și pace mondială.

Perioada de stat acasă împreună cu copiii s-a suprapus cu momentul în care m-am întors la muncă. Bine, e mult spus, doar i-am acaparat biroul lui Tudor. Am avut noroc de o revenire liniștită, dar asta nu a însemnat că a fost simplu de gestionat.

Între orele la serviciu, cursurile online și temele lui Tudor, nevoia de atenție a lor, mâncare și alte treburi casnice… nu prea am mai avut timp de atât de mult zen. Să gătesc nu îmi place, așa că această parte a reprezentat un adevărat chin, noroc cu aplicațiile de livrare care m-au mai salvat în momente de criză.

Copiii au fost mai mult decât înțelegători, atât cât s-a putut în condițiile date, deși au fost și unele zile în care voiam să fug… încă de dimineață. Faptul că nu am putut să mă plimb așa cum îmi doream, iar nu a ajutat prea mult, noroc că încă există shopping-ul online.

Altfel, toate foarte mișto. Numai unicorni zburători, fluturași roz și multă recunoștiință pentru această perioadă minunată. De fapt, ceva a fost cu adevărat fain: că am putut să mă trezesc la ore decente, atât cât m-au lăsat copiii.

Și totuși, a fost fain că am rezistat împreună, cu bune și cu rele. Și că încă suntem vii și nevătămați.