Pisoiul Atomic spune lucruri trăsnite
Pentru câteva zile, juniorul a fost în deplasare cu bunicii într-o mică stațiune balneară, ocazie cu care a devenit vedeta locației.
Pe lângă faptul că s-a împrietenit cu toată lumea de acolo, de la copii până la persoanele în vârstă venite la tratament, Pisoiul a oferit și câteva momente remarcabile pe care mi le-au povestit ai mei și pe care vi le redau mai jos.
- Prima zi, înainte de cazare, în timp ce așteptau să meargă în cameră, în holul hotelului
Iese o angajată dintr-o încăpere, destul de nervoasă, în timp ce îl striga pe un anume Ionel. Văzând că nu se oprește, se duce spre ea și o întreabă cu nonșalanță: ”Dar ce treabă aveți cu Ionel? De ce îl căutați?”. Evident că doamna a rămas fără replică și a început să râdă în hohote. Sper măcar că a calmat-o și că Ionel e bine. ?
- A doua zi, Moșu` (aka bunicul) l-a dus la piscină
Ce a urmat, e de povestit nepoților. Pregătiți cu colac, costume de baie și multă voie bună, au ajuns la piscină. După ce a stat pe margine și s-a bălăcit doar cu picioarele, au discutat, iar Pisoiul a decis că a venit momentul să intre în apă. Dar experiența s-a terminat repede, pentru că mister a început să urle ca din gură de șarpe că vrea să iasă pentru că… ”i se udă chiloții” ? . Și nu, nu glumesc, nu a mai încercat. Nu mai are rost să vă zic că toată lumea s-a amuzat copios de pățanie.
- O nouă tentativă cu piscina
În următoarea zi, bunicii au deschis subiectul ”piscina” în camera de hotel. Pentru că de acolo se vedea perfect locația, juniorul le-a explicat așa: ”Vă duceți voi acolo. Uite, pe șezlongurile acelea (le-a arătat clar care), iar eu mă uit pe geam la voi”.
- Numele localității
Stațiunea în care au fost are o denumire destul de complicat de pronunțat, de aceea mister a decis că ”e mai simplu să-i spunem Câmpina!”. ?