Prima zi de școală în pandemie. A fost frumos, dar nu prea :))

Prima zi de școală pe timp de pandemie ne-a prins în următoarea situație. Un părinte care lucrează la birou, un părinte care lucrează de acasă, doi copii la școală (clasa I și clasa a V-a), un copil de 3 ani și 3 luni care încă stă acasă din cauza situației actuale și a problemelor de sănătate. Și un ajutor de nădejde, teoretic bonă, practic om de bază în familie. Nu voi intra în detalii suplimentare, asta e situația actuală, cu ea defilăm.

Prima zi de școală: simpatică până au intrat părinții în peisaj

Ambii copii învață la aceeași scoală, aproape de casă, unul de dimineață, altul după-amiază, în sistem hibrid. Două săptămâni online, două săptămâni fizic la școală, în aceeași clădire. Ar fi putut învăța dimineața amândoi, dar s-a decis că în această vară e impetuos necesar să se renoveze al doilea corp al școlii. După patru ani de promisiuni. Orice legătură cu campania electorală este pur întâmplătoare. ☺️

Cei de la școală s-au organizat cât de cât decent, dat fiind haosul birocratic și întârzierea cu care s-a făcut comunicarea deciziilor cu privire la începerea activității educaționale.

În prima zi i-au chemat pe grupe, câte 30 de minute fiecare, pentru a lua manualele, a se saluta cu învățătoarea/diriginta, cât de cât aproape de o deschidere normală. De fapt, ar fi fost chiar frumos așa, fără discursuri, sute de oameni adunați pe terenul de sport dacă nu ar fi apărut în peisaj părinții.

Care s-au îmbulzit peste 95% dintre ei la poarta școlii să lase/ia copilul de acolo, de parcă fugeau undeva. Nu au putut intra cei mici în curte, pentru că efectiv nu puteau trece prin haosul de la intrare. Cu toți paznicii, învățătorii și poliția locală… și degeaba.

Odată ajunși în clase, înțeleg din povestirile lor că lucurile au decurs normal. Copiii nu au vreun stres legat de măști sau panourile despărțitoare, pur și simplu le-au luat ca atare. Încă o dovadă că tot adulții îi influențează nepotrivit.

Amândoi merg fizic în primele două săptămâni, sistemul online nu este încă pus la punct, nu știu exact ce se întâmplă cu cei care rămân acasă. Ședințele cu părinții se organizează tot pe grupe, învățătoarea lui Tudor face tot posibilul să le creeze o atmosferă ok, despre clasa a V-a încă nu am nimic de spus. Sper doar să nu mă termine! 😃

Despre cum mă descurc și împart în haosul actual, data viitoare. Acum mă duc să mai etichetez niște manuale! Și să mai pun niște dezinfectant în ghiozdane!