Sau cum am murit de 100 de ori și am înviat de 101 ori. 😅
Majoritatea prietenelor cu copii la grădiniță și/sau școală mi-au povestit că marea problemă e trezitul de dimineață. La noi, nicio emoție, nici măcar în vacanță. Deci nici în prima zi în calitate de școlar.
Am pregătit hainele de aseară, mi-a specificat că vrea și papion, pentru că “e sărbătoare”. (cine mi-a schimbat copilul și ce a făcut cu el? 😄).
Tot ieri am fost să îi luăm doamnei învățătoare un cadou simbolic, de împrietenire. Am renunțat la ideea de flori, l-am întrebat dacă e de acord (nu voiam să se simtă diferit față de colegi) și am ales o carte pe care și-a scris numele. “Florile sunt frumoase, dar până la urmă se ofilesc, cartea va rămâne”, mi-a explicat el. (șah mat)
A fost foarte nerăbdător să plecăm, de-abia l-am ținut în casă, timp în care a vorbit non-stop despre ce prieteni o să-și facă și cum își va vizita colegii de grădiniță de la clasele paralele.
Evenimentul a decurs liniștit, puțină vorbă la careu cu toți copiii din școală, primirea bobcilor în clase prin arcada de flori formată de cei din a patra, apoi vreo treizeci de minute petrecute cu doamna, ca de început. A fost bine, nu a părut stresat sau emoționat, la final a ieșit cu cămașa ieșită din pantaloni, murdar cam peste tot. 🤣 ”Ne-a pus doamna să stăm pe vine pentru o poză, iar eu m-am așezat pe jos. Mă dureau picioarele!” (Ăsta e băiatul meu!!)
Eu am supraviețuit, mai bine decât speram. De fapt, cred că încă nu m-am dezmeticit prea bine ce tren m-a lovit. Mâine bifez și prima ședință, va fi tare interesant. Pentru că mi-am dat seama că, de fapt, am mai mult stres raportat la colectivul de părinți decât legat de colegii de clasă și învățătoare.
În rest, pare că de-abia de acum începe adevărata distracție. Să fie cu ”succesuri” multe! 🤣
