Utile

Rețetă: clătite sărate, ideale pentru pachetul de la școală

Când s-au împărțit abilitățile și pasiunile, la capitolul gătit am fost sărită. Deja erau prea multe! 😃

Nu îmi place să stau în bucătărie, nu am idei magnifice, nu mă relaxează, aproape că mă ia durerea de cap doar când mă gândesc. Și totuși copiii trebuie hrăniți, la școală nu îl pot trimite fără pachet, așa că hotărât ca din când în când să las lenea la o parte.

De obicei merg pe varianta clasică pentru pachetul de la școală, sendviș cu diverse și un fruct. Dar cum mai sunt încă 34 de săptămâni până la vacanța mare, am zis că ar fi cazul să mai variez. Cu câteva condiții, fără rețete asemănătoare fizicii cuantice, fără să stau mai mult de 30 de minute în bucătărie și fără să o fac să explodeze! 😅 Așa am ajuns să fac clătite sărate. Care chiar au ieșit bune!

Citește și: Rețetă: clătite americane cu banane, fără zahăr, desertul ideal pentru copii

Ce aveți nevoie? ( cantitățile sunt aproximative, folosesc cunoscuta tehnică ”la ochi”)

  • două ouă
  • 250 ml lapte
  • un plic praf de copt
  • 150 g iaurt cremos
  • 250 – 300 g făină
  • legume, bacon, șuncă, verdeață, condimente (orice vă place pentru a adăuga în compoziție, în funcție de gust, evident tăiate bucățele, nu râdeți!

Cum se prepară? (ies 12 – 15 bucăți)

În teorie, se amestecă întâi laptele, iaurtul și ouăle, apoi se adaugă praful de copt și făina și se ”învârte” la ele până se omogenizează. Apoi se pun restul de ingrediente, gen legume, brânzeturi sau ce mai vreți voi. În practică nu se întâmplă nimic rău dacă le puneți pe toate din prima. Toată operațiunea durează 5 minute, maxim. Mai adăugați 10 – 15 minute pentru prăjit și aia e. Succes garantat! Testat pe copil! 😄

Tagged , , , ,