Somnul la copii: ce s-a întâmplat de când au apărut micuții alături de noi

Dacă nu dorm suficient, mă transform într-un monstru! Și asta sunt de cinci ani și jumătate. 😀 Nu știu alții cum sunt, dar eu reacționez urât atunci când sunt foarte obosită. Iar combinația copii – somn e dăunătoare pentru starea mea de spirit. 😀 Dar asta e, m-am văitat suficient. Acum să vă spun ce s-a întâmplat în cazul nostru de când au apărut cei mici.

Fiecare doarme în camera lui. Doar în primele două-trei săptămâni de viață ale fiecăruia am dormit cu ei, apoi ne-am văzut de paturile noastre. Știu că e posibil să aruncați cu roșii, dar așa am simțit că e mai bine pentru toți. Pe parcurs ne-am mai schimbat dinamica, în funcție de cerințele de moment, dar ca regulă, fiecare e cu patul lui.

Pisoiul a fost și este un mâncăcios. Așa că în primul an și jumătate se trezea să mănânce de… mult prea multe ori. Odată cu trecerea timpului, lucrurile s-au mai îmbunătățit, însă și acum, la cinci ani și jumătate, încă nu doarme o noapte întreagă. Are nevoie la baie. Recunosc că primul an a fost șocant. Eram un zombi ambulant, nu înțelegeam ce-i cu mine, până m-am obișnuit cu noul program a durat ceva. Oricum l-am adaptat, iar pe parcusul zilei dormea el, dormeam și eu. Vasele din chiuvetă tot acolo mă așteptau. Nu s-au spălat niciodată singure! 😀

Cu Ionuța situația e diferită aproape în totalitate. În primele luni, din cauza problemelor de sănătate, a fost foarte agitată. Se trezea des, nu se odihnea cum trebuie, a fost dificil. Așa se întâmpla și în timpul zilei, deci nu a fost plăcut. După ce s-a mai calmat și am reușit să gestionăm cât de cât problema cu care se confruntă, micuța a devenit prietenă cu somnul. Nici nu-mi venea să cred. Se trezea o dată sau de două ori pe noapte, ziua dormea ok, ce să mai… lux.

De câteva săptămâni, când se agită noaptea, o iau lângă mine și adoarme instant. Pentru ea e ok, pentru mine nu prea, deoarece stau cu teamă să nu o pierd prin pat, să nu o lovesc și altele de acest gen. De aceea mă străduiesc să o adorm și să o pun în pătuț. Teoretic ar fi mai comod să stea lângă mine, deoarece nu s-ar mai trezi până spre dimineață, dar nu mă odihnesc deloc așa. Plus că a devenit foarte matinală, iar la 6-7 e fresh. Când ”uită” în vreo zi să se scoale înaintea soarelui, e un fel de petrecere. Simt că am dormit o săptămână fără oprire. Totuși, în cazul ei nu mă pot văita prea mult.

Acum nu rămâne decât să visez la noaptea în care o să dorm 10 ore neîntrerupte. Sper să o prind până la adolescență, că atunci o să-i păzesc la ușă. 😀