Sunt mândră (și geloasă) de răbdarea lui

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la calitățile lui raportat la copii, sunt tare geloasă. Recunosc, asta e! 🙂 Aș putea să scriu romane despre sacrificiile și meritele pe care le au mamele atunci când vine vorba despre creșterea celor mici, dar din când în când trebuie să lăudam și partea masculină a familiei. În cazul nostru, sunt multe de spus, dar deocamdată mă rezum doar la o anumită calitate, răbdarea.

Dacă ar există un trofeu pentru răbdare, lui i-ar reveni. Și nu o zic așa, în glumă. Pur și simplu are resurse nebănuite, care par să nu se termine niciodată atunci când vine vorba despre joaca cu copiii. Vreo doi ani s-a jucat zi de zi cu mașinuțele și circuitele Cars. În mare parte, aceleași jocuri, aceleași ”filme” zi de zi. Chiar mai venea cu câte o idee nouă, doar că juniorul voia ca totul să se desfășoare într-un anumit fel, motiv pentru care toți știam scenariul pe de rost.

Acum se află la etapa Lego City. Povestea e aceeași. Zi de zi joacă, hoți, polițiști, mașini, elicoptere. La care se adaugă și răbdarea pe care o are pentru a construi fiecare set, mai ales că nu e mare fan meșterit.

Sunt mândra și geloasă, în același timp. Recunosc că eu nu am atâta răbdare. Și chiar dacă veți spune că mamele fac o mie de chestii și sunt obosite, adevărul e că nu-i deloc simplu ca după o zi la muncă, să mai ai chef să te joci cu copiii.