Sunt o mamă imperfectă!

Sunt o mamă imperfectă! || Și recunosc asta. Mai ales că perfecțiunea nu există.

Când l-am născut pe Pisoi, habar nu aveam despre normele parentingului modern, iubirea necondiționată, conectarea cu copilul și alte minunății de acest gen.

Eram eu cu el și cam 1856 de întrebari la care am început să le găsesc răspuns pe parcurs. La unele încă le mai caut.

Inevitabilul s-a produs, așa că am ajuns să citesc despre ce trebuie și ce nu ai voie să faci cu copilul tău pentru a te transforma într-o mamă perfectă. Apropo, “nu ai voie” e un fel de bau-bau, nu e utilizabil decât în situații extreme, altfel ai picat examenul. 😁

În 2017, nu se mai pune problema despre ce e bine pentru copilul tău, nu se mai ține cont de faptul că tu îl cunoști cel mai bine. Aproape totul se reduce la respectarea sau nu a regulilor, implicit la punerea de etichete.

Îi spui NU micuțului tău, s-a terminat! Nu mai ești mama perfectă!

Nu ai citit cele 453 de cărți de parenting, nu exiști!

Ai optat pentru diversificarea normală? Nu e bine! Trebuia să încerci autodiversificarea. Ai făcut invers? Nu e ok nici așa. 😉

Doarme bebelușul singur în cameră? Ce fel de suflet de mamă ai? Îl ții în pat cu tine? Sigur nu mai scapi de el până se mută la casa lui.

Iar lista poate continua.

Trist este că, în goana după perfecțiune, uităm să ne mai bucurăm de copii. De faptul că la plimbarea în parc probabil că au gustat și niște pământ. Că nu știu să rezolve ecuații de gradul doi, dar sunt cei mai tari la sărit coarda.

Pentru că avem de respectat niște reguli și nu vrem să ne întreacă vecina de la doi.

Acestea fiind spuse, eu îmi ofer titlul de mamă imperfectă. Mă străduiesc să fac tot ce-i mai bun pentru copiii mei, dar e clar că dau și multe rateuri. Dar măcar sunt împăcată cu ideea că pentru ei sunt o mamă perfectă.