Teo

Mă gândesc de multe ori la Teo. Mai ales când încep să mă vait pentru chestii minore sau despre cât de nasoală e viața. Dar sunt și momentele frumoase, din cei trei ani și jumătate în care am lucrat împreună pentru diverse proiecte.

Teo mi-a făcut primele și singurele poze din timpul sarcinii cu Pisoiul. Din păcate nu le mai găsesc, dar amintirile de atunci au rămas vii. A fost șocată când a auzit că nu făcusem nicio fotografie. N-am mai avut cum să scap 😀. După câteva ore am născut.

Primul interviu la care am fost împreună, a fost pe aeroportul Otopeni, cu Maia Morgenstern. Numai eu știu cât de speriată eram. Recunosc că mă intimida și nici măcar nu-i știam povestea vieții. Au urmat alte zeci de materiale și proiecte și mii de poze. Nu conta ora, nu conta locul, nici dacă îi e rău sau poate nu avea chef. Teo era acolo.

Glumea pe seama vârstei mele, se străduia să mă calmeze când eram supărată sau aveam emoții. Iar eu știam în sufletul meu că nu avea ce să iasă rău, așa stare îmi inspira.

Cred că aș mai putea să scriu romane despre ea. Despre cât de puternică era, despre câte a înfruntat în viață, despre optimismul cu care privea fiecare zi, deși ar fi putut fi ultima. Dar toți cei care au cunoscut-o pe Teo, știu deja.

Poza pe care am „furat-o” de pe pagina ei de Facebook (are sursă, Teo! 😉)  are o poveste specială. A fost printre ultimele interviuri la care am fost împreună, iar ea a intrat în sala de operații la o cezariană. Atât de emoționată nu am văzut-o niciodată. Tot drumul am vorbit despre asta, la întoarcere.

Am scris textul la trecut din inerție, pentru că nu mai este fizic printre noi. Și nu mai are cine să-mi povestească despre concerte, meciuri, proiecte, expoziții. Și miile de poze pe care trebuia să le aranjeze. În rest, Teo e mereu prin zonă. Iar din când în când ne amintește ce e important în viață.

Despre Teo puteți citi mai multe aici!