Un scaun și 750 de lei: diferența dintre normalitatea și realitatea din spitalele de pediatrie

Încep prin a sublina faptul că acest articol se refera strict la condițiile dintr-un spital de stat și unul privat, ambele de pediatrie. Fără referire la asistente, medici, tratamente, diagnostice.

***

Încă umblu cu Ionuța pe la medici, iar aceste rânduri le scriu după 12 ore petrecute într-un salon dintr-un spital de stat din București.

O cameră de câțiva metri pătrați, cu două pătuțuri cu zăbrele pentru bebeluși și un pat mai mare pentru cele două mame care îi insoțesc. Da, trebuie să dormim împreună.

Fiecare are câte un scaun pe care stă și își veghează micuța. Al meu e rupt și prins cu niște feșe. Noroc că nu sunt prea mare. Probabil că va deveni laitmotiv-ul șederii aici, pentru că sunt aproape sigură că noaptea mi-o voi petrece stând pe el.

Gratiile gri de la pătuțuri sunt atât de reprezentative pentru ce se întâmplă în sistemul medical din România. Noroc că mândra nu a uitat să râdă și le mai înfrumusețează.

Toaleta e undeva pe hol, rezervorul de la WC nu mai are capac. În cameră e un spațiu mic cu o chiuvetă și o cădiță pentru spălat bebeluși. Inutil să vă mai zic despre cum arată.

Asta e realitatea. Una extrem de cruntă. În 2017.

***

Normalitatea costă. Mult prea mult într-o țară în care nivelul de trai se scufundă.

750 de lei a costat doar spitalizarea pentru o noapte într-un spital privat de pediatrie.

Cameră mare, cu baie proprie, mâncare pe măsură. De fapt, niște condiții de care ar trebui să se bucure orice persoană.

***

E trecut de 22:30. Sunt așezată pe scaun, cu mândra în brațe. Mă sprijin într-o parte de gratiile pătuțului ei.

Concluziile? Nu cred că mai e nimic de spus!