În vacanță la bunici? Un mare DA!

Nu de puține ori am citit dezbătându-se pe  diverse grupuri și forumuri de mămici ”problema” lăsatului copiilor în vacanță la bunici.

Pornind de la nu-mi ascultă sfaturile, îl lasă să se joace în nisip, bea apă de la chiuvetă până la se cațără în copaci, gustă din pământ sau îl alintă prea mult, am trecut printr-o serie lungă de argumente pentru care se pare că săvârșești o crimă dacă îți lași moștenitorul la țară.

Mi se pare atât de greșit, iar singurul motiv pentru care pot înțelege să existe o relație bunici – nepoți este legat de integritatea fizică și psihică a copilului. În rest, lăsați micuții să se distreze. Nu, nu se ”vor strica” dacă sunt alintați, se uită 20 de minute în plus la televizor sau mănâncă la cină niște nisip. Amintirile cu care vor rămâne din aceste experiențe vor fi de neprețuit.

Pe Pisoi l-am lăsat la bunici încă din primul an de viață. Întâi două-trei zile, apoi chiar și aproape două săptămâni. Iar el e înnebunit să stea la Babi și la Moșu. Să dea mâncare la animale, să strângă ouăle de la găini, să alerge pisica (probabil cea mai stresată vietate din lume când e juniorul acolo 😂), să lucreze în grădină, să culeagă alune și multe alte activități pe care altfel nu le-ar vedea decât la televizor.

Seara arată ca un mic purceluș, e bun de băgat direct în baie, juliturile și vânătăile se strâng de fiecare dată, dar totul dispare atunci când începe să povestească ce a făcut la bunici, ce a mai învățat, cum s-a cățărat pe scară sau mai știu eu ce năzdrăvănie.

Eu nu pot decât să mă bucur că are posibilitatea de a trece prin asemenea experiență. Pentru că, la rândul meu, am avut parte de vacanțe petrecute la țară, iar amintirile încă au un loc aparte în inima mea și știu cât de important va fi pentru el. Acum nu rămâne decât să mai crească și mândra, ca nebunia să fie la dublu.